top of page

I.    SCRISOARE EXPLICATIVĂ

 

Către,

Doamna DOINA STROE

General manager

Colegiul Tehnic „Henri Coandă”

 

Doamna DOINA STROE,

 

 

        Am luat decizia de a va scrie dumneavoastră, cunoscând realizările şcolii  în promovarea proiectelor, precum şi în urma consultării cu diferiți clienți, care m-au îndemnat să vă fac cunoscut planul afacerii pe care dorim să-l realizăm.

       Nădăjduiesc că citindu-l, veți ajunge la concluzia că această afacere este profitabilă, şi o eventuală colaborare nu va dezamăgi.

       Ca administrator al acestei firme mi-am propus  introducerea pe piața anumitor orașe din Romania (Târgovişte, Constanta, Iași, Oradea, etc.) a unor echipamente electronice. Oferta noastră se adresează unei game vaste de consumatori, atât persoane fizice cât şi juridice. Mai concret, firma noastră se va ocupa cu producerea de echipamente electronice, pentru testarea dispozitivelor electrotehnice.   

       Pentru ca proiectul pe care vi-l propun să poată lua ființă, investiția necesară este estimată la suma de 109000 lei, care va fi împărțită între asociați în cote parte egale.

      Sperăm ca planul de afaceri pe care îl anexăm, va va convinge de reușita acestui parteneriat, şi veți accepta o colaborare, investind suma de 50 000 lei.

      În speranța că veți considera planul nostru mulțumitor, așteptăm să ne contactați pentru informații suplimentare.

 

                                                                                                                   

                                                                                                                       Cu respect,

 

Grosu Ionela,

 

                 administrator

bottom of page